Format: HTML | BibTeX | DC | EndNote | NLM | MARC | Journal | MARCXML
Thesis / ROMDOC-THESIS-2016-357

Contribuţii la modelarea controlului zgomotului şi vibraţiilor

Vasile, Ovidiu
2009-05-24

Abstract: Universitatea Politehnica din Bucureşti – Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice CONTRIBUŢII LA MODELAREA CONTROLULUI ZGOMOTULUI ŞI VIBRAŢIILOR Abstractul Tezei de Doctorat Prezenta teză de doctorat abordează un domeniu de cercetare de interes major în contextul actual privind modalităţile de reducere a poluării sonore datorită funcţionării autovehiculelor, a vaselor sub presiune sau a diferitelor maşini şi utilaje ce presupun ejecţii atmosferice ca rezultat al proceselor tehnologice specifice. Această lucrare îşi propune aprofundarea unui domeniu de cercetare privind protecţia mediului înconjurător împotriva poluării acustice şi vibratorii, cerinţă obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. În afară de o sinteză a legislaţiei privind limitele de zgomot admise, modul de măsurare a zgomotului la sursă, condiţiile de testare a atenuatoarelor acustice şi o sinteza privind modelarea şi performanţele acustice ale atenuatoarelor de zgomot, în această lucrare au fost dezvoltate metode de calcul, pentru pierderiea prin transmisie în cazul mai multor configuraţii de atenuatoare de zgomot, pe baza metodei matricelor de transfer (TMM) şi a metodei elementelor de frontieră (BEM). Cu ajutorul acestor metode de predicţie, utilizând programul MATLAB şi VNoise s-a realizat simularea comportării diverselor configuraţii de atenuatoare de tip reactiv pe o gamă largă de frecvenţe. O contribuţie deosebită a acestei lucrări este realizarea unui stand de încercare pentru atenuatoare de zgomot din module demontabile, după o idee proprie şi originală, pe baza unui proiect în AutoCAD, care a permis studiul mai multor configuraţii de atenuatoare. Studiul experimental al diverselor configuraţii s-a realizat prin măsurări cu sistemul multianalizor PULSE iar analiza pierderii prin transmisie a zgomotului (TL), cu preluarea simultană a semnalelor de la două microfoane de intrare-ieşire, a fost realizată utilizân proiecte PULSE configurate atât pentru analiză de frecvenţă cu procentaj de bandă constant (CPB) cât şi pentru analiză de frecvenţă pe bandă îngustă cu transformata Fourrier rapidă (FFT). Rezultatele măsurărilor au fost transferate în timp real într-o pagină EXCEL, pentru realizarea calculului pierderii prin transmisie şi reprezentarea grafică a acesteia. De asemenea, s-a utilizat şi un proiect PULSE pentru analiza simultană a zgomotului şi a vibraţiilor produse la nivelul carcasei atenuatorului, pentru a pune în evidenţa existenţa unor vibraţii induse de excitaţia acustică din interiorul atenuatorului. Prin realizarea unui număr de 22 de testări experimentale pentru configuraţii diferite ale atenuatorului, se evidenţiază soluţii optimizate de atenuare a zgomotului pentru zone de frecvenţe diferite din componenţa zgomotului radiat în exterior. Reprezentarea în paralel a diagramelor obţinute prin simulare numerică utilizând cele două metode de predicţie şi a celor obţinute prin înregistrările experimentale in situ, evidenţiază diferenţele şi concordanţele dintre atenuarea reală şi cea obţinută prin calcul. CONTRIBUTIONS ON MODELLING OF NOISE AND VIBRATION CONTROL PhD Thesis Abstract This doctoral thesis addresses a research topic of major interest at the present time on how to reduce noise pollution due to operation of motor vehicles, vessels under pressure or various machinery and equipment involving air ejections as a result of their specific processes. This paper aims to deepen a research topic on environmental protection against noise and vibration pollution, as a mandatory requirement for all EU Member States. In addition to a summary of the legislation on noise limits, noise measurement at source, test conditions and acoustic modeling of muffler behavior a synthesis mufflers acoustic performance have been performed. The paper also presents methods of calculation that have been developed for the transmission loss in several configurations of noise attenuators, based upon both the transfer matrices method (TMM) and border elements method (BEM). These methods of prediction have been implemented using MATLAB and VNoise software and a complex study have been performed on muffler behavior using simulated models in various configurations of reactive type attenuators while considering a wide frequency range. A special contribution of this work is a test stand for noise attenuators in modular construction, based upon an original idea and a project developed with AutoCAD software. The stand allowed experimental study of transmission loss (TL) for several configurations of reactive attenuators that have been performed using PULSE measuring system with two microphones (input and output signals) and primary resulted in PULSE projects both for constant percent bandwidth (CPB) and narrow band (FFT) analysis of input and output signals. Real time signal transfer to an Excel file has been performed for instant transmission loss calculations. A special PULSE project was also developed in order to study possible vibrations induced at muffler external carcass by acoustic excitation. The number of 22 experimental tests for various muffler configurations resulted in optimized solutions for noise reduction considering particular frequency intervals of noise radiated outside. Parallel representation diagrams of the output spectra obtained using previously named prediction methods and those obtained from experimental tests emphasizes both the differences and the concordances between experimental and calculation results. Autor Coordonator Ing. Ovidiu VASILE Prof. Dr. Ing. Nicolae ENESCU

Keyword(s): Poluare fonică -- Teză de doctorat ; Vibraţii mecanice -- Modele matematice -- Teză de doctorat ; Amortizoare de zgomot -- Teză de doctorat
OPAC: See record in BC-UPB Web OPAC
Full Text: see files

Record created 2016-07-14, last modified 2016-07-14

Similar records


 
People who viewed this page also viewed:
(268)  Optimizarea conceptuală şi operaţională a instalaţiilor chimice multiscop - Voinescu, Sorin - ROMDOC-BC_UPB-THESIS-2003-000000054
(260)  Procedee pentru obţinerea copolimerilor cu compozţie uniformă - Dumitrescu, Anca Mădălina - ROMDOC-BC_UPB-THESIS-2004-000000355
(258)  Diskontinuierliches Zahnflankenprofilschleifen mit Korund - Schlattmeier, Heiko - ROMDOC-BC_UPB-THESIS-2004-000001172
(258)  Implementarea conceptului de proiectare bazată pe risc în procesul de retrofitare a navelor maritime - Ioachim, Dan - ROMDOC-THESIS-2017-1469
(256)  Analytical models for the submicron MOS transistor in analogue applications - Sevcenco, Andrei - ROMDOC-THESIS-2016-135

 
Rate this document:
Be the first to review this document.


Discuss this document:
Start a discussion about any aspect of this document.